Mai e un gând până la miezul nopţiiŞi-n trecerea spre neguri vreau să uiţi,
Fiinţa ta diurnă undeva în munţi,
Şi-amorului infam, prin praf, să-i tragem sorţii.
Am să-ţi petrec pe după gât măceşii,
Din jocul tâmp, fugind, să laşi în spate
Urme de dor cu roşu-npigmentate
Şi stropi din ochii vii ai tinereţii.
Păcatul meu pe rug se va aprinde
Şi tu, jertfindu-ţi pieptul, să aduni
Cenuşa dorului din ochii mei nebuni,
Care pe trupu-ţi frânt o vei întinde.
Tot repetând pornirea frământată
De graba lunii, în ore tot mai stinse,
Te vor răpi în cer aripi întinse
Şi vei pleca din joc îndoliată,
Cu ultimele cuvântări nocturne,
Vântul să-l faci pribeag cu nepăsare
Şi umilit de vruta ta uitare
Trimite-l peste palidele urme.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu