Trupul florilor de cer

Prin praful celor ce le neagă taina,
Se nasc lipsite de povara sorţii

Miresele ce-alungă întâiul gând al morţii
Şi-n cântul cerului îşi înzestrează haina.

Albastrul intră-n vinele zidite
De mâna Celui ce-n azurul zilei
Petala temătoare o lasă-n grija milei
Şi caută sărutul din locuri neumbrite.

- Să rătăceşti în cele uitate în pământuri,
Şi-n chipul lor să vezi mireasma-nvinsă,
Prin vântul roşiatic să cauţi steaua stinsă
Cu lacrimile grele să te-ntâlneşti în gânduri.

- Cu trupul tău de floare născută fără vină
Să te cobori pe-abisul celor ce-n praf te calcă,
Iar strigătul din visul ce-n noapte te încearcă,
Fă-l să îţi poarte suflul, în palme să te ţină.

- Întinde-te pe boltă, înflăcărează văzul
De stea ursită-n veci cu-ndoliată veste,
În orele din beznă să-şi caute pe creste
O rază plămădită, ce-n tine-şi vede crezul.

- Şi lasă-te pe urmă atinsă de pământ,
În clipa fără margini apleacă-te-nspre Mine...
Te vor cere nebunii din roua care vine
Jurându-ţi închinare, căci fii de floare sunt.