Cu suluri deschise în cascade de fapte
Semnate la candele-n miezuri de noapte,
Dezbate problema iubirii din fraţi
Pierdută din timpuri de veche cerneală,
Strivită-n copite de caii mânaţi
Cu sudalme şi bice, de vânturi zvântaţi
Prin câmpuri proscrise, în oricare seară.
Şi stau Serafimii cu aripi plecate,
În palme zdrobind pe ascuns vini umane,
Plângând peste ţară şi peste coroane
Vorbindu-şi în şoaptă de chin şi păcate
Aflate prin lumi fără temeri şi spasme,
Ce rup din văzduh timp de rugi şi de pace,
Tăceri umilite, din neamul ce zace
Lipsit de dorinţe, umbrit de fantasme.
Bătrânul Arhanghel, cu mâna întinsă
Spre cerul deschis, ia cuvântul din vârfuri:
-Citiţi-mi voi îngeri povara de gânduri,
Lumina din ochi peste ani tot mai plânsă,
Aduce-ţi pe rând catastifele grele,
În ele citind să-mi las mantia tristă
Pe creste pribege, pe stânca sinistră,
Pe râuri ce spală iubirile mele.
Cu lacrimi voi şterge din suflet urâtul
Şi-n lanţuri voi scoate din neamuri ocara,
Din rugă de prunci va renaşte iar ţara
Şi fraţi vor atinge cu dor asfinţitul...
Plecaţi înspre zări efemere voi, cete,
Şi duceţi poruncă grăită de Tată,
Carpaţilor strajă voi pune, curată,
Izvoare vor stinge văpăi şi regrete.
