Lacrimile lovesc zgomotos şi tristPământul îngropat în infamia noastră,
Mă-ntorc spre humă şi vreau să mai exist
Ca un păcat respins din bolta prea albastră.
Sunt ultimul din negustorii mulţi
Ce-au preschimbat ţărâna-n tină stearpă,
Şi-n urma mea să cadă în genunchi
Oştirile de trupuri ce sfântul nu-l mai poartă.
Mă lepăd de ninsori cu foc căzute-n glie
Şi-mi sabotez năravul de veşnic trădător,
În veci umbrit de suflul prigoanei date mie
Îmi spânzur nălucirea şi-mi fac din moarte dor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu