De vremea tot mai rece, cu vânt necruţător,În al orchestrei ritm un simplu suflător
Şi ultimul actor dramatic de prin sat.
Castanii dezfrunziţi vor sufletul să-şi vândă
Acum, în miez de toamnă, când nu le-a mai rămas
Decât formalitatea de-a fi eterni un ceas,
Şi fiecare trunchi se-aşează, greu, la pândă.
Iubita mea din sud, copilă dunăreană,
Să nu te întristezi, sunt bine şi aştept
Ofrandele-ngheţate trimise înspre piept,
De cei ajunşi mai sus, cu vinul pus în cană.
Scrisoarea mea centrală ajunge-n patru zile,
Covasna mă separă cu un apus aprins,
În faţa nebuniei eu mă declar învins
Şi îţi provoc mânia în astea două file.
Citiţi pecetea vie, de încă viu poet,
Fecioare purtătoare de tânăr alean,
Pe plicul iscălit în vântul covăsnean
Vă las nedumerirea, răspunsul îl aştept.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu