Amurg tragic

Alung lumina înspre alte orizonturi
Şi mă-nconjoară brusc al înserării chin,

Disting doar steaua ce îmi reapare
Mereu pe-acelaşi cer,de negru plin.

Se-avântă suflete înspre neantul tragic
Lăsând doar trupuri fără strop de viaţă,
Dar eu sunt cel ce mor,şi nu aceia
Ce nu vor mai fi vii-nspre dimineaţă.

Nu am iubit nicicând amurgul toamnei,
Lipsit de-amorul muzelor din cer,
Pe-alocuri presărat cu corbi şi păsări negre
Ce cântă-a moarte,a pustiu,a ger.

Încerc să mă supun dar nu plec capul,
Mă cert cu un fundal apăsător,
Nu văd în tine seară autumnală
Decât duşmanul fiecărui dor.

Gând de seară

Când felinarele se-aprind
Iar ziua-şi pierde cunoştinţa,
Mă port prin gând cu ochii stinşi
Şi-mi răscolesc,cu teamă,fiinţa.

Prind timpul şi-l sărut cu dor,
Îl trag de plete,să nu plece,
Din fuga lui răsare vânt
Ce-mi lasă-n loc doar palma rece.

Nu pot prin inimă să trec,
Arhangheli stau cu mantii grele
Şi săbile de foc le ţin
Cruciş,mă înspăimânt de ele.

Mă-ntorc mai temător,mai trist,
Şi simt c-am să mă pierd cu firea...
Voi reveni poate în vis
Să-mi văd palpând,în piept,iubirea.

Ultimii soli de pace

Din timpuri aşternute-n cimitire
Se-ntorc pe străzi pavate soli de pace,
Trimişi de domnii stinşi în nemurire,
În ţara ce sub grea povară,tace.

În mâini duc suluri cu peceţi de ceară
Şi nu ştiu încotro să se îndrepte,
Lumea-i priveşte cu ochi plini de-ocară
Şi câini îi latră-n haite,de pe trepte.

Noaptea-i găseşte-n case părăsite,
Cu geamuri sparte de nepoţi nedemni,
Pe pălăriile de plumburi găurite
Îşi pleacă capul şi obrajii fermi.

Salcâmi îşi poartă-n cer a lor povară
De flori şi cucuvele-nghesuite,
Şi-n plânsetele lor de odinioară
Zac solii între scânduri vechi şi frânte.

Se-ntorc în zori spre cripte-n cimitir
Şi se-nvelesc cu lutul greu şi tare,
Pe sul se iscălesc cu vin şi mir
Şi urcă întristaţi spre carul mare.

Domnilor nu vor ştii ce să le spună...
Pacea din lume se ascunde-n tină,
În vieţi de împăraţi şi robi se-adună
Doar lacrimi înnecate-n chin şi vină.

Primul gest

Primul gest făcut în rai
După naşterea din lut
Au fost ochii îndreptaţi
Înspre Cel neîncăput.

Îl priveau cu-amor şi teamă,
Îl slăveau fără cuvinte,
Tremura din dor de Tată
Trupul fără de veşminte.

Glasul tremurat,adamic,
Murmura sub meri în floare
-Sunt stăpân peste luceferi
Doamne,mare eşti Tu,mare.

Nefăcut eram Stăpâne
Ieri,iar azi Te laud foarte,
Dă-mi din palma Ta putere
Şi pace-n eternitate.

Infinitul mă va creşte
Sub povaţă de milenii,
Timpul mi se va supune,
Îi voi fi stăpân şi vremii.

Tatăl strânge-n pumn ţărâna
Şi priveşte peste ape
-Fiu de cer şi de pământuri...
L-am creat ieri şi pe şarpe.

Poezie de dragoste

Să nu te-ndrăgosteşti de mine primăvara,
Când vreau să fug cu ochii mei desculţi
Prin roua visului ce-mi cucereşte seara...
Ai să mă pierzi prin muguri nenăscuţi.

Să nu te-ndrăgosteşti de mine vara,
Când cerul mă îndeamnă să-l provoc
La joc de fulgere, şi la ceartă cu marea...
Tu dintre nori n-ai să mă vezi deloc.

Să nu te-ndrăgosteşti nici toamna de poet,
Septembrie nu-mi va permite fuga
Căci dor de primul măr mai port în piept...
Şi nu-i voi neglija,fecioară,ruga.

Doar iarna sunt dispus pentru amor,
Dar fi te rog concisă-n gând şi fapte
Să nu ne prindă Martie în zbor...
Căci vom cădea din cer în munţi,pe spate.

Strofă pentru mama

Când vremea îmi va fi să trec

Din lumi de dor,în dor de lume,
Să-mi fie chipul mamei cer
Şi-altar să-mi fie sfântu-i nume.

Imnul bisericii din munte

In zidul ei de timp invins,
Stau moaste de bunici,stau doruri,
La asfintit,cand totu-i stins
Le-aud iesind,cantand in coruri.

Nu le ingheata nici o iarna,
Stau nemiscate-n a lor feluri,
Doar oamenii incet le sfarma
Si ingerii le plang din ceruri.

Sudori de mierla zac pe turla,
Sfantul din hram se uita-n zare,
Prin clopote vantul isi urla
Insingurarile-i amare.

Nimeni nu cauta sa vada
Pasii din drum facuti prin geruri
Nu de parinti ce-si uita jertfa,
Ci de arhangheli sfinti,din ceruri.

Biserici vechi de altadata
Pastrate-n munti si-n amintire,
Altare de fiori si piatra
Cu cruci de lemn,spre nemurire.