Şi mă-nconjoară brusc al înserării chin,
Mereu pe-acelaşi cer,de negru plin.
Se-avântă suflete înspre neantul tragic
Lăsând doar trupuri fără strop de viaţă,
Dar eu sunt cel ce mor,şi nu aceia
Ce nu vor mai fi vii-nspre dimineaţă.
Nu am iubit nicicând amurgul toamnei,
Lipsit de-amorul muzelor din cer,
Pe-alocuri presărat cu corbi şi păsări negre
Ce cântă-a moarte,a pustiu,a ger.
Încerc să mă supun dar nu plec capul,
Mă cert cu un fundal apăsător,
Nu văd în tine seară autumnală
Decât duşmanul fiecărui dor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu