Ultimii soli de pace

Din timpuri aşternute-n cimitire
Se-ntorc pe străzi pavate soli de pace,
Trimişi de domnii stinşi în nemurire,
În ţara ce sub grea povară,tace.

În mâini duc suluri cu peceţi de ceară
Şi nu ştiu încotro să se îndrepte,
Lumea-i priveşte cu ochi plini de-ocară
Şi câini îi latră-n haite,de pe trepte.

Noaptea-i găseşte-n case părăsite,
Cu geamuri sparte de nepoţi nedemni,
Pe pălăriile de plumburi găurite
Îşi pleacă capul şi obrajii fermi.

Salcâmi îşi poartă-n cer a lor povară
De flori şi cucuvele-nghesuite,
Şi-n plânsetele lor de odinioară
Zac solii între scânduri vechi şi frânte.

Se-ntorc în zori spre cripte-n cimitir
Şi se-nvelesc cu lutul greu şi tare,
Pe sul se iscălesc cu vin şi mir
Şi urcă întristaţi spre carul mare.

Domnilor nu vor ştii ce să le spună...
Pacea din lume se ascunde-n tină,
În vieţi de împăraţi şi robi se-adună
Doar lacrimi înnecate-n chin şi vină.