Marele Conac sau Gânduri despre cealaltă lume

Primeşte-mă, Părinte, în Marele Conac,
În Casa ridicată cu-alai de pe pământ,
Sortită celor care chiriaşi oneşti mai sunt,
Şi datoria toată o poartă-n trup de dac.

Ajută-mă, Părinte, să urc cât mai curând,
Pe treptele clădite din fruntea celor zei,
Mâniaţi irevocabil de pământeni mişei,
Lăsaţi pentru păstrare, în Cuibul veşnic sfânt.

Coboară-mă, Părinte, şi-n celălalt conac,
Aprins de nerăbdarea sosirii vinovate,
A Celui ce mai poartă urme de bici pe spate,
Şi-n fruntea Lui se sparge tot zâmbetul de drac.

Mă voi gândi, Părinte, preţ de şapte milenii,
La Casa atârnată de colţul Tău din cer,
Şi-n Ziua Fatalistă în Tine am să pier
Cu tot alaiul simplu, de braţ cu pământenii.