Teama

Să nu te temi de cel ce scrie
Şi-n versul lui îţi cântă chipul
Şi tâmplele abia născute
Dintr-un amor precum nisipul,
Azi sfărâmat de valuri crunte,
De alţi poeţi şi de oricine,
Legat şi stins şi aruncat
Spre nicăieri, cu tot cu tine.

Să nu te temi de adjective,
De epitetul tău suprem,
"Mai tânără decât prezentul"...
Prin stihul palid te tot chem
În linişte şi-nsingurare,
În prima seară de răcoare,
În colţul unei veri bolnave
De secetă şi supărare.

Iar dacă teama nu te lasă
Şi-mi neglijezi ultimul rol,
Te vreau retrasă din cuvinte
Şi-mi las poemul aşa, gol,
Şi nu mă căuta prin slove,
Cu timpul nici printre decenii,
Mă reculeg cu pământenii
Şi-n romantism rămân ei...genii.