Îţi meriţi pe deplin eterna tragedieMenită să te lase a timpului fecioară,
Cu palma mustrii vântul, lipsită de mândrie,
Iar întinarea serii din mine, te doboară.
La începutul zilei păşeai copilăreşte
Cu tălpile curate, prin simţuri dezbinate,
Citeam neosândirea din glezna ce sădeşte
În urma ei viaţă, şi patos, şi păcate.
Din florile de vară ţi-am aşternut tăcere,
Cu tunetul de sfinţi ce-şi poartă-n nori trăsura
Te tot chemam sub munte, bolnavo de durere
Cu leacul vieţii-n palme, în pleoape cu arsura.
Păcatul tău, de teamă, nu a crezut în zile,
Lumina umilită s-a scurs spre nicăieri,
Îţi mai rămâne setea desprinsă dintre file
Încondeiate astăzi, cu stările de ieri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu