Noiembrie

În forma ta neşlefuită
Se adâncesc priviri şi zile,
Prin graba lor par
Inutile.

Se-aprinde cerul de la sud
Şi-ţi fură primii călători,
În urma lor tu
Mori.

Iar peste toată moartea ta,
Noiembrie cu chipul şters,
Vei fi de-a pururi vie-n
Vers.

Păcatul meu de căpătâi

Păcatul meu de căpătâi
E dragostea nedesluşită
De omenirea prea
Grăbită.

În celelalte încă pun
Suflul tentant, primejdios,
Prietenul celor de
Jos.

Nebunii încă nenăscuţi
Din lupta mea cu firea-ţi grea,
Vor fi copii de piază
Rea.

Şi din păcat de căpătâi
Vom arunca lumea afară,
Iubindu-ne a câta
Oară.

Lipsă de moralitate

E nuditate şi e frig,
Solfegiul toamnei stă să moară,
Doar corbii
Încă tineri,
Zboară.

Pe cerul izolat de vânt
Cresc florile viitoarei ierni,
Culese-n ceas
De sfinţi
Eterni.

E lipsă de moralitate,
Stejarul încă se jenează
Privind penetul
De vrabie
Trează.

Constant, trec ploile de sus
Şi, fără un motiv anume,
Pe la apus
Încep
Să tune.

Iar tu, tomnatică copilă,
Cu bruma prinsă între gene,
Te-ascunzi,
Ridicol,
În poeme.

Unei pierdute

În încercarea de-a pleda
Nevinovată-n veci cu gândul,
Ascunde-ţi râsul undeva
Şi nu strivi, banal, cuvântul.

Pierduta noastră seculară,
Ţi-ai revândut aseară rândul,
Neliniştea vrea să te doară...
Te va schimba, treptat, pământul.

Recviemul ultimelor o mie de ore

Bătrânul timp, pietrificat
Din cauze necunoscute,
Ne trage iarăşi spre păcat,
Pe loc schimbându-ne în brute.

Tu n-ai rol de împotrivire,
În faţă curge din instinct
Otrava scursă din iubirea
Neoamenilor care mint.

Sunt ore zeci, neterminate,
Amestecate-n praf de drum,
Soluţia-i eternitate
Şi timpul e al tău rob bun.

În rugile de altădată
Cădea tot cerul peste tine,
Înveşmântată, încărcată
Acum, se pare, nu-ţi stă bine.

Îmi mai rămâne să te chem
Din când în când, aşa, credulă,
Să-ţi cânt eternul recviem
În liniştea noastră destulă.

Dansul

Aliniază-te pe postamentul vechi, de piatră,
Nu te mişca preţ de un singur veac,
Începe dansul
Unui mare
Fleac.

Eşti parte integrală a piesei mele prime,
Un personaj la margine de zile
Prefăcute
Şi semi
Senile.

Ai reuşit să-nveţi paşii agonizanţi, de joc
Plasat în spatele unei mulţimi
De oameni tineri
Şi bătrâni
Haini.

E dansul zodiei înfeciorite, de demult,
Al inocenţei ochilor tăi vii,
Priviţi de sute
Şi iubiţi de
Mii.

E timpul îndoielii propuse pentru rol
De către singurul tău salvator,
Mişcat de vânt,
Încă bolnav de
Dor.

La finele teatralei nedumeriri, fireşti,
Îţi vei primi cununa în priviri,
Să pleci dansând
Spre marile
Iubiri.

Inevitabila vindecare

Pe drumul dintre două emisfere
Să te opreşti un gând, o închinare,
Asupra celor două braţe păstrătoare.

Din braţul drept vor răsări speriaţi
Salcâmii îmbătaţi de trista vină
A lumii-ntipărite pe retină.

Pe umărul lovit din neştiinţă
Aşează-te, cu părul împletit
Şi spune-mi cine te-a mai umilit.

Rosteşte tot, cu temere şi silă,
Aruncă haina veche de prigoană,
Precum copacul îşi alungă-o poamă.

Din braţul stâng se va trezi druidul,
Vechiul galez vindecător de multe,
Cu barba ninsă şi cuvinte culte.

Vei sta înfăşurată şapte ani
În leacul lui, nearomat, amar,
Păstrat din vremea primului barbar.

Îţi va prii perioada de odihnă,
Din braţe ai să fugi nemulţumită,
Te-am vindecat de dor, blândă ispită.