Recviemul ultimelor o mie de ore

Bătrânul timp, pietrificat
Din cauze necunoscute,
Ne trage iarăşi spre păcat,
Pe loc schimbându-ne în brute.

Tu n-ai rol de împotrivire,
În faţă curge din instinct
Otrava scursă din iubirea
Neoamenilor care mint.

Sunt ore zeci, neterminate,
Amestecate-n praf de drum,
Soluţia-i eternitate
Şi timpul e al tău rob bun.

În rugile de altădată
Cădea tot cerul peste tine,
Înveşmântată, încărcată
Acum, se pare, nu-ţi stă bine.

Îmi mai rămâne să te chem
Din când în când, aşa, credulă,
Să-ţi cânt eternul recviem
În liniştea noastră destulă.