Abis

Iubito, vreau să ne-ndreptăm spre paradis
Cu cerul aşternut pe umerii tăi goi,
Să fie îngeri, zei, şi într-un gând cu noi,
Să te culeagă din al meu abis.

Iar din abisul meu cu sete te vor scoate
Divinii deocheaţi de ochii tăi smeriţi,
Pe mine, călătorul printre nefericiţi,
Mă vor lăsa zadarnic, mă vor lăsa deoparte.

Ieşită din strânsoare, cu-al tău morav schimbat
Prin preţ de frumuseţe, de fiinţă regândită,
De înstelaţii toţi numită preaiubită,
Primejdiei uitate mă vei lăsa, uitat.