Casa de lemn

Copila mea, am terminat de construit o casă,
Sunt ostenit şi-n loc de trandafiri am cuie
Pe mâinile bătătorite de muncile ce-mi lasă
Mireasma lemnului de brad ... în simţuri ea se suie.

În fiecare încăpere ţi-am zugrăvit destinul,
Biografia ta, pornită într-o vară,
Cu doi părinţi veniţi din paradisul
Luminilor purtate în seara boleară.

Prin şase camere te vei vedea crescând
Din an în an, mai coaptă şi mai vie,
Nezbuciumată încă de al iubirii gând,
Bălaia mea regină cu păr de păpădie.

În camera din capătul de hol
Nu voi lăsa pe nimeni ca să intre,
Profanii meşteri cu surâsul gol
N-au netezit brutal lemnul cuminte.

Te voi chema-n curând la mine-acasă,
Degrabă să-mi răspunzi din colţul tău de lume,
În camera din urmă voi pune doar o masă
Şi flori de prin păduri îţi vor cădea pe urme.

Şi-acolo, în prezenţa lemnului neatins,
Al nostru martor calm la trecerea-n ispită
Din ziua de amor, când nu era învins
De trei topoare mari cu lame ascuţite
Acolo, lângă cel ce ne veghea din ceruri,
Acum ostenitor al trudei dintre noi,
Vom săvârşi eroic al patimii război
În casa mea eternă, pe umerii tăi goi.