Iubire între două cafele

Iubita mea, cu tâmplele prea grele
De încântări, nesomn şi puritate,
Te-aştept bolnav, între două cafele
Cu gust de trup şi plete revărsate
Pe umeri goi, descoperiţi de altul,
Primul scăpat de ale tale taine
Rătăcitoare-n veac, şi fără calmul
Din paradisul neumbrit de haine.

În ceaşca mea eu voi turna treptat
Oroarea de a nu te mai cunoaşte
În forma ta, de zaţ neterminat
Iubito, prin cafeaua ce se naşte
Te mai aştept, tentat şi obosit,
În urbea ce devine monotonă,
Oraşul de Cafea, al tău îndrăgostit,
Cu liniştea nebună şi afonă.