Scrisoare din Covasna II

Octombrie îmi lasă motive de sudalmă
Pe fruntea văduvită de timpul semi-viu,
În nordul tău, iubito, aş prefera să fiu
Vârtejul de potop ademenit în palmă.

Avântul turbulent de peisaj pierdut
În toată neputinţa culorilor amare,
Se sparge în timpanul cuprins de înserare,
Se lasă peste toate, netrebnic, prefăcut.

Ştiu, vina milenară îmi aparţine toată,
N-am vrut să urc hain înspre nopţile tale,
Hotar de ploi bătrâne se pleacă peste cale
Şi nesfârşitul hohot te-ntunecă deodată.

Tărâmul scufundat e dor şi biruinţă,
Glorioasă armonie a aşteptării grele,
Ascultă şi coboară în liniştea din stele
Aici, precipitată, chemată la sentinţă.

E ultima scrisoare cu timbru covăsnean,
Răspunsul tău vulgar mi-a dezgolit fereastra,
Nu vreau să-mi fie frig, pierduto-n iarna asta,
Mai bine te arunci în următorul an.