Soluţie

Ne tremură pereţii de frigul ce-l purtăm
Prin oasele tocite în muncă de ocnaşi,
Suntem copiii foamei, ai voştri, încă laşi,
Cu zdrenţele de lână abia ne îmbrăcăm.

O lumânare arde în silă pe mormântul
Celor ce ieri strigau "Vrem pâine, nu idei",
În turma părintească transfiguraţi în miei,
Sacrificaţi de marii ce stăpânesc pământul.

În rugăciuni, cuvântul se-nlăcrimează des,
Genunchii au uitat să se îndrepte iar,
Suntem aceeaşi gloată cu suflul de barbar,
Vorbim aceeaşi limbă, cu un alt înţeles.

"Pământ dezmoştenit, deschide-ţi iarăşi gura,
Înghite-ne pe toţi, lasă-i pe semi-zei,
Peste o primăvară se vor mânca-ntre ei
Iar noi vom învia odată cu natura.