Venus în blugi

Panteonul întreg îmi trimite de veste
Să merg negreşit, cu dovezi şi motive,
Cu suluri curate şi definitive,
Spre locul în care a fost, şi nu este
Zeiţa aleasă de însuşi stăpânul,
Cu ochi de copilă şi braţ de fecioară,
Cu toţi cei ce sunt dispuşi ca să moară,
Poeţi şi artişti şi ţărani ce-şi fac fânul.

Turbat de furie şi-n vis cu războaie,
Se-ncruntă el, Zeus, şi murmură greu
"Pe tot universul mă jur acum eu
Şi înspre pământ nu va mai curge ploaie,
Dacă preaiubita, a mea desfătare
Nu va fi găsită în ziua ce vine,
Blestem voi trimite, şi-n crude ruine
Vor fi cei ce-s surzi la a mea supărare."

Mileniile vin şi îmi bat la fereastră,
Cu lacrimi de foc mă imploră să las
Fatidica fiinţă, cu cerul în glas,
Să plece în spate, prin lumea albastră,
Aşa, pe moment, fără nici o minune,
Înainte de noaptea cu tentă grecească,
Înainte de zeul ce-avea să se nască
Din furtul nerod, al femeii străbune.

Te voi lepăda împreună cu soţii,
Cu hoţii de foc, pe ai lor bidivii,
Doar cântă-mi cu jale isonul ce-l ştii
Şi du-te-napoi, fiica vieţii şi-a morţii,
În lumea mea, nouă, nu-i vreme de rugi,
Căci cerul goneşte mereu tot mai sus,
Să-mi scrii imediat cum ajungi la apus,
A mea, preamodernă, zeiţă în blugi.

Poemul de faţă este un omagiu adus melodiei "Venus in Blue Jeans", lansată în anul 1962 şi interpretată de Jimmy Clanton.